Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Gândul
Anul şi data apariţiei: 18/09/2008
Tematica: transformarea sistemului electoral – problematica reprezentării minorităţilor în parlament
Categoria articolului: editoriale
Autorul articolului: Mădălina Dârvaru
Titlul articolului: PNL şi PD-L, încă o rundă în saga uninominalului - Băsescu îşi concediază juriştii de la Cotroceni dacă „uninominalul” e declarat legal
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.gandul.info/politica/pnl-si-pd-l-inca-o-runda-in-saga-uninominalului.html?3928;3197078


Numele cotidianului

PNL şi PD-L, încă o rundă în saga uninominalului

PNL şi PD-L au schimbat din nou ieri acuze legate de blocarea votului uninominal. Liberalul Relu Fenechiu a dat tonul, acuzându-i pe pedelişti că îşi doresc alegeri pe liste în noiembrie. Argumentul lui a fost că PD-L şi-a susţinut în Comisia de administraţie proiectul de uninominal în două tururi depus în Parlament după referendumul de anul trecut şi adoptat de Senat.

Propunerea a fost respinsă, în condiţiile în care s-au înregistrat 10 voturi împotrivă şi 7 pentru, iar patru democrat-liberali au lipsit."Introducerea unei astfel de prevederi acum, care să schimbe sistemul de vot, ar duce ori la devansarea alegerilor cu cel puţin jumătate de an ori la anularea votului uninominal şi întoarcerea la votul pe liste. Votul în două tururi de scrutin este o utopie pe care o prezintă dumnealor acum", a susţinut Fenechiu.

 

Surprinzător având în vedere că PRM este un adversar declarat al uninominalului, PRM s-a raliat în Comisie propunerii PD-L. "Nu ne-am schimbat poziţia pe tema uninominalului, votul nostru un comisie a fost unul de blam dat actualei versiuni promovate de Guvern", a fost explicaţia liderului deputaţilor PRM. Pe de altă parte, deputatul PD-L Anca Constantinescu, care a susţinut proiectul în comisie, a subliniat că Relu Fenechiu însuşi a recunoscut că proiectul PD-L este mai bun decât cel al Guvernului. ”Uninominalul în două tururi ar duce la respectarea voinţei alegătorilor, renunţându-se la sistemul complicat de redistribuire. PD-L nu este în niciun caz împotriva uninominalului, vedem acest proiect ca pe o soluţie de back-up în cazul în care demersul PRM are câştig de cauză. Nu cred, în schimb, că Relu Fenechiu are curajul să sune în campanie să sune la uşa vreunui cetăţean de teamă că i se vor aduce aminte de hoţiile pe care le patronează”, a spus deputata. Secretarul general Vasile Blaga a reamintit ieri că la sfârşitul acestei săptămâni partidul va da startul campaniei de informare a cetăţenilor pe tema contestatei variante actuale de uninominal.


  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.